Noir et blanc

Da, fericirea e impacarea cu sine si mai cred ca avem nevoie de iluzie, cata realitate exista.

Viata pe un peron

***
Si poate ca e o lege a compensatiilor in toate. Cei care spera sunt tocmai cei care au cea mai mare nevoie de speranta. La ce e buna speranta pentru cel care are totul? In schimb, unul ca mine trebuie sa creada ca orice rau are o limita. Inclusiv pustiul... Uneori, e drept, omul oboseste asteptand. Si n-ati auzit, oare, de situatii in care, cand soseste in sfarsit ceea ce el a asteptat, soseste prea tarziu? E, poate, o victorie pe care a dorit-o mult, dar, obtinand-o prea tarziu, nu mai are ce face cu ea; o victorie care reuseste doar sa-l oboseasca si mai mult. Si renunta la ea cu o ultima mare tristete deoarece nu e simplu sa porti o batalie si, ajuns la capat, sa-ti dai seama ca asta a fost totul. Batalia. A existat candva un scop, dar de atata asteptare scopul a murit... Ei bine, domnilor, eu vreau sa ies din pustiu. Si cand speri, chiar daca ti-e frica, gasesti puterea sa iei zidul de la capat. Te resemnezi la nevoie cu singuratatea, dar nu vrei sa te resemnezi cu desavarsirea ei. Inca mai crezi ca ea nu e totala. Ca undeva exista, subtire cat o lama de cutit, o crapatura. Daca n-o gasesti, incerci din nou. Ca in pestera din mlastina. N-ai alta sansa decat sa pipai zidul mai departe, cautand fisura care trebuie sa existe undeva....Caci eu nu pot, domnilor, sa dorm linistit intr-o gaoace.
***
Octavian Paler, Viata pe un peron

Inglourious basterds

Mi-a fost recomandat ca un film bun si am zis sa-l vad desi nu m-am dat in vant niciodata dupa Tarantino. Parca ma saturasem de efectele speciale, de sangele in exces si zgomotul mult pe care le gaseam in toate filmele lui pentru nimic. Se pare ca si el s-a saturat si s-a apucat de facut filme. Not movies but films. Inglourious basterds este departe de orice a abordat pana acum Tarantino. Este un film despre razboi, nu-mi amintesc multe astfel de filme ...poate imi scapa mie...cel putin de la Saving Private Ryan till now. Nu e melodrama sau documentar ci pur si simplu un film autentic de razboi. In mare e vorba de un grup de soldati evrei care au ca misiune eradicarea nazistilor si pornesc in lichidarea liderului celui de-al treilea Reich. Oricum, distributia s-a potrivit ca o manusa, scenariul este antrenant iar Brad Pitt a dovedit inca o data ca e genial. Am inceput de cativa ani sa descopar un alt Brad Pitt, decat frumuselul care facea filme usoare, cu final fericit deja ghicit dupa primele 20 de minute. The Curious Case of Benjamin Button si Babel sunt cateva filme in care Brad Pitt a jucat neomeneste de bine. Dar nu de Brad Pitt vroiam sa vorbesc ci despre filmul lui Tarantino. :D

Vad in acest film o noua modalitate de a spune o poveste de istorie dar care poarta marca Tarantino.

So, guys...u can try!;)

Call 112

Azi am avut parte de o intamplare total neplacuta. In drum spre munca, observ pe sensul opus o masina oprita destul de anormal in plina strada, dupa care vad cum din dreapta coboara o femeie putin trecuta de 50 ani si priveste neajutorata in stanga si dreapta. M-am gandit ca e ceva in neregula, trag pe dreapta si cobor din masina sa vad ce se intampla. Conducatorul automobilului se zbatea intre viata si moarte, banuiesc ca era vorba de un stop cardiac. Singurul lucru pe care l-am putut face a fost sa sun la 112, pentru a cere ajutor. Mi s-a parut total aiurea ca a trebuit sa ma lupt cu dispecera de la urgenta mai mult de 10 de minute, sa ma fac credibila ca de fapt nu e o gluma proasta, ca nu e o inventie doar de dragul de a ma distra putin la primele ore ale zilei si ca cineva sub ochii mei isi ducea de fapt ultima lupta cu viata. Am plecat de la locul cu princina imediat dupa ce mi s-a confirmat inregistrarea apelului si ca vor trimite un echipament acolo. Nu puteam sa privesc asemenea scene, mai ales ca am trecut printr-o experienta asemanatoare dar mult, mult mai dureroasa cu nu suficient de mult timp in urma incat sa fac fata unei astfel de situatii.

Pistruiatu'

Profit din plin de campaniile Jurnalului National si Adevarului pentru a-mi reinnoi si chiar completa biblioteca mostenita de la ai mei si imbogatita de mine inca de pe vremea cand singura mea sursa de venit era alocatia scoalara.
Sambata, intr-un exces de zel, mi-am facut ordine in biblioteca: am selectat tot ce aveam dubluri si m-am vazut nevoita sa renunt la o buna parte din vechea colectie. Asa ca toate duplicatele le-am ambalat frumos si m-am gandit sa le duc la un camin de copilasi orfani, care se afla nu foarte departe de zona unde locuiesc. Stiind dintr-o experienta anterioara, m-am dus pregatita si cu ceva dulciuri, ca bonus pe langa cartile pe care le duc. I-am prins pe copilasi afara (un grup de vreo 12 copii cu varste de 10-12 ani.), profitau de vremea frumoasa. I-am urmarit putin...pareau fericiti..oare sunt?... Am stat de vorba si le-am impartit dulciurile si cartile. Un pusti, care cred ca nu avea mai mult de 12 ani, si-a oprit Enigma Otiliei si a acceptat timid doar un snickers, in schimb s-a lipit de mana mea. Ii priveam pistruii si nasucul in vant, era un baietel frumos cu ochi verzi si umezi. M-a condus pana la iesire. Ne-am imbratisat cand am plecat. I-am promis ca ma voi intoarce si o voi face.
Dormi asa bine cand stii ca ai mai facut ceva si pentru altii, ca ai adus un strop de bucurie sau chiar fericire si altcuiva.
Pistruiatu' made my day sambata!:)

PS: Imi pare rau ca nu m-am gandit sa-i fac macar o poza cu telefonul....

Romanica, I love you

Opriti sa ne dezmortim putin si sa bem o cafea la un fast food dintr-un duty free la granita dintre Bulgaria si Turcia, aud o conversatie de la masa vecina fara a ma chinui prea tare sa trag cu urechea. Oricum, oricine se afla pe o raza de 10 m cel putin, puteau asculta discutiile grupului galagios, care evident era format din romani.:D

Mai jos redau un fragment dintr-o discutie prinsa din vant:

- Baaaaa...si turcii astia...ne iau 20 de dolari pe viza
- Da, baaaaaaaaaaa...ai dreptate...am dat 20 dolari pe viza si nici nu stiu unde am pus-o.
La care iubita care-si sorbea din priviri partenerul, il linisteste calm:
- Stai puiu' linistit...ca viza e in actele masinii, eu am pus-o acolo. :)))

Romanica, I love you!!! q.e.d.

Am 29..merg pe ...1 an

Dialog

N: Do you speak english?..or german?
A: Only english
N: I'm looking for Sydney Hotel? Can you help me?
A: Sydney Hotel? I'm afraid I cant help you...I dont know any Sydney Hotel in this area...sorry
N: Ow...it's ok...i'll ask somebody else...
A: ok...sorry again...bye
N: And one more thing...You do have a very nice smile, miss!

Cateva secunde de conversatie cu un neamt simpatic care cauta pe strada din fata blocului meu hotelul Sydney. He made me smile! :)

Multe grade...

Desi ne apropiem incet de toamna, inca e foarte cald afara iar eu, o ambitioasa din fire, tin mortis sa am o temperatura demna de cod portocaliu si frisoane ca sa fie meniu complet iar ochii inlacrimati de parca as urmari cel mai lacrimogen film indian posibil. Pe langa toate astea...tone de munca...si concediu' parca nu mai vine...life is great..isnt it?

Tatiana Stepa

S-a dus la ingeri....Dumnezeu sa o odihneasca!

http://www.youtube.com/watch?v=DaHyqX7gehw&feature=related

A toi

Vremea apasatoare si umeda de azi imi face pofta sa ascult Joe Dassin....

Later edit: ...and this

Un colt de rai...

Vremea caniculara, atmosfera atat de incarcata din ultima perioada cat si o promisiune facuta m-au determinat sambata dimineata sa ma trezesc cu noaptea-n cap si sa ies din oras. Cu destinatia aleasa deja cu cateva zile inainte, am plecat plina de speranta ca-mi voi incarca bateriile pentru cel putin o noua saptamana de munca.

Se pare ca alegerea facuta a fost una mai mult decat inspirata. Drumul sinuos, padurile de stejar, poienitele dese cu flori de levantica mi-au incantat privirea incat nici n-am simtit cand am ajuns la Horezu, in judetul Valcea. Am facut un periplu pe la manastirile din zona pe care, spre rusinea mea, nu le-am vazut pana acum desi nu sunt prea departe de Craiova. Fiecare manastire cu povestea ei, pe care cate o maicuta linistita o soptea si raspundea rabdatoare la toate intrebarile puse de turisti.

Pe langa toatea astea am vazut flori, multimi de flori, de la trandafiri, petunii pana la leandrii cu un colorit aproape ireal si care lasau un miros discret si incredibil de placut.

Greu am lasat florile sa urcam putin pe Cheile Bistritei Valcene care este o zona absolut spectaculoasa. N-am indraznit sa inaintam prea mult fiind amenintati de norii negri ce se aratau in spatele muntilor.

Aceasta zona pare desprinsa din rai: multa, multa liniste, multe, multe flori si susurul Bistritei care isi face simtita prezenta.

Cu siguranta, cu proxima ocazie ma voi intoarce aici, doar pentru linistea cu care m-am incarcat.

ERIN

Isn't she the sweetest girl in the world?...:)

Din seria...am nepotica mea...si ma mandresc cu ea...:)

Am onoarea sa v-o prezit pe nepotica mea, Cristiana Bianca. Desi nu pot sa ma bucur de ea decat vreo 3 saptamani pe an, multumita tehnologiei secolului in care traim, tinem legatura si micsoram distanta care ne desparte si in restul timpului.

"angel's smile"

"m-a facut tata model"

"sunt deja absolventa"

Finala de la Londra

Inca mai visez la meciul de tenis de aseara. A fost un meci care m-a tinut cu sufletul la gura, un meci jucat pana in ultimul minut cu un profesionalism demn de invidiat. Desi ultimul set a durat aproape cat un meci de fotbal...vreo 88 min...si se juca tenis de almost 4 ore...ambii finalisti serveau si jucau ca si cum meciul atunci incepuse.

Primul break luat de Federer in acest meci a fost si break-ul decisiv care l-a facut castigator pentru a sasea oara a acestui turneu. Eu sunt admiratoarea lui Federer de mult timp, dar aseara mi-as fi dorit parca sa castige Roddick. De apreciat curajul, rezistenta si profesionalismul cu care acesta a jucat si care, cred eu, l-a surprins putin si pe Federer.

Corect ar fi fost ca finala de la Wimbledon 2009 sa aibe doi castigatori.

Oricum am admirat la Roddick, ca a mai avut puterea sa glumeasca la interviu, desi se simtea de departe nodul din gat si se vedea cum i se scaldau ochii in lacrimi...si cu un fairplay de invingator a concluzionat ..."He deserves what he gets". :)

Revedere

In toata nebunia cu intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului, printre telefoane si mailuri in care se stabilesc detalii, unde ne vedem...cum va fi la liceu, ce profesori vin...unde facem petrecerea de dupa..etc...am primit marti un telefon care m-a bucurat enorm. Antuza, colega mea de banca din liceu, i-a ajuns numarul meu de telefon...si m-a sunat. Desi am fost colege de banca 3 ani de zile, chiar prietene, dupa terminarea liceului am rupt legatura...si nici n-as putea spune de ce. :)
Am vorbit la telefon si am stabilit o intalnire in ziua urmatoare.
In ciuda unei furtuni care se impotrivea sa ne vedem si care ne-a rupt si umbrela in cei 50 de metri de la masina pana la gelateria unde ne propusesem sa petrecem linistite seara, revederea a fost una mai mult decat placuta, am ras mult, ne-am povestit diverse, ne-am amintit o gramada de lucruri...am dat putin timpul inapoi si ne-am bucurat amandoua de acest lucru. Ne purtam de parca ne revedeam dupa o vacanta de 3 luni si povesteam fiecare entuziasmate ce ni s-a intamplat intre timp.
Oricum, cele 4 ore petrecute impreuna n-au fost deloc suficiente, dar am plecat amandoua fericite ca niste copii care si-au gasit jucaria pe care o cautasera si o credeau de mult pierduta si evident, cu urmatoarea intalnire deja stabilita.

Raman la parerea ca oamenii care ti-au fost speciali la un moment dat, vor ramane la fel de speciali si dupa 1an , 5 sau 10 ani.

...

pas al Nimanui...pe scara ducand - Nicicand...inspre Niciunde...

Quote of the day!

So many of our dreams at first seem impossible, then they seem improbable, and then, when we summon the will, they soon become inevitable.

Amnezie

daca iei o portocala
si-o dezbraci in pielea goala
ca sa-i vezi miezul adanc
peste care ingeri plang
cu capsune-n loc de ochi
si aripi de foi de plopi
se intampla sa uiti totul...

Cat sunt de speciala :)

Catalin a postat intr-o maniera usoara, cursiva un post in care facea apel la cititori sa spuna chiar in procente si cat mai obiectiv cat se cred ei de speciali si cat ii cred ceilalti de speciali. Well...i-am comentat putin haios la acest post, dupa care mi-am pus again intrebarea.
Si da, ma consider speciala...destul de greu sa ma raportez la niste cifre...dar e suficient ca ma simt asa. Si ma simt speciala pentru toate momentele in care nu as fi putut sa ma simt altfel, pentru toate momentele cand cei din jur au reusit sa ma faca sa ma simt asa...fie ca a fost o singura persoana, fie ca au fost mai multi...si ma mai simt speciala...pentru ca am avut norocul sa cunosc persoane cu totul si cu totul speciale.
Cat ma considera ei de speciala...destul cat sa o simt si eu...and I think thats all it matters! :)
De aici, numai de bine!

Scrisoarea

Stii...sau, poate, nu stii...Nu pot sa o spun asa cum trebuie dar nu conteaza: acum stii ca fara tine n-o sa mai fie nicio zi, nicio dimineata, nicio primavara pentru mine. Pentru ca R este pentru mine doar...dar asta nu te intereseaza pe tine. In orice caz, ii sunt foarte recunoscatoare. Fara el, singura, in aceste zile, nu stiu ce m-as fi ... In aceste zile si nopti am trait cat in zece sau douazeci de ani. Si parca acum camera mea nu mai este dreptunghiulara, ci rotunda si fara capat - de jur imprejur, si totul e la fel, si nu mai sunt usi nicaieri.

Am nevoie doar de doua sau trei zile sa pun laolalta bucatile in care m-am risipit, sa alcatuiesc ceva care sa semene cu vechea O-90 si apoi sa ma duc eu insami ca vreau sa imi retrag inregistrarea mea cu tine. Iar tu trebuie sa te simti eliberat, sa fii fericit. Niciodata n-am sa mai ...Adio.

Niciodata. Da, e mai bine asa, are dreptate. Dar de ce atunci, de ce....

Noi, Evgheni Zamiatin

Dans contemporan

"I: Ce le ofera amatorilor dansul contemporan?

R: In primul rand, cred ca posibilitatea de a se cunoaste pe sine. Posibilitatea de a-si cunoaste corpul - ma refer aici nu numai la mecanica miscarilor, ci si la resorturile care se pun in miscare, resorturile intime - imaginatie, creativitate sensibilitate - toate care se activeaza in momentul in care ei incep sa se miste. Am vazut ca sunt foarte curiosi si li se pare ca e ceva special. Cred ca oamenii au nevoie de ceva special in viata lor pentru ca oriunde am lucra, avem o viata care presupune rutina, monotonie, standardizare, uniformizare, raspunsuri previzibile. Se intra intr-o bucla din care cu greu iesi. Atunci aceasta este si o posibilitate de evadare, de a iesi cumva din temperatura banala in care traim. Incepi sa te expui, sa inteactionezi cu anumiti oameni la un nivel putin mai profund, sa vezi corpul celuilalt in miscare, sa-ti arati propriul corp in miscare si atunci incep sa se activeze tot feluri de lucruri care de obicei stau undeva ascunse, neutilizate, nebagate in seama."

****

Iata un raspuns atat de complet care te face inevitabil sa devii interesat de un lucru caruia cu ceva timp in urma nu i-ai fi acordat poate nici cateva secunde de atentie!

Two dollars the boys, three dollars the girls!

Femeile palide, ostenite, cu buzele vopsite, cu farduri groase peste jeg, ingrozitoare si demne de mila, asteptau la coltul strazii oferindu-le trecatorilor marfa lor oribila: baieti si fete de opt, zece ani, carora soldatii marocani, algerieni, indieni, malgasi le ridicau hainele si ii pipaiau strecurandu-si mana printre nasturii pantalonilor. Femeile strigau: "Two dollars the boys, three dollars the girls!"

Pielea
Curzio Malaparte

Si totusi exista duminici

Pe aceeasi planeta albastra locuiesc doua specii ciudate, straine, diferite. Nu barbatii si femeile, nici vorba! Noi, locatarii sexelor opuse, suntem in mod iremediabil legati unii de altii prin condamnarea superba la iubire. Dar lumea poate fi oricand impartita in jumatatea celor care alearga dupa dragoste si a celor care fug mancand pamantul dupa bani.
E destul de greu sa faci diferenta intre unii si ceilalti pentru ca, de obicei, toata lumea isi traieste viata dupa aceleasi reguli. Strabatem zilele saptamanii intr-o graba care ne face sa parem zanataci, uituci, risipiti. Bifam, una cate una, treburile scrijelite-n agende. Vanam locuri de parcare, turtim pedala acceleratiei la podea, vorbim la telefon in timp ce conducem. Iar cand saptamana isi cere dreptul la odihna, alegem de prea multe ori sa muncim in continuare, sa nu ne oprim din goana, sa nu facem fericita zabava nici intru cetitul cartilor, nici intru rasfoitul propriilor ganduri.
Unii detesta weekendurile pentru ca in cele doua zile binecuvantate nu mai pot construi castele financiare. Altora le e teama de zilele libere pentru ca ii obliga sa-si aminteasca. Fiecare ragaz de gandire prelunga le rasuceste in rani toate cutitele amintirii. Fiecare siesta evazata peste marginile ceasurilor lenese ii loveste in rafale cu aceleasi intrebari carora nu le-au putut gasi raspuns nici macar atunci cand stradania lor dobora toate recordurile concentrarii. Si atunci si unii si ceilalti asteapta, cu disperare, cu deznadejde, sa se faca luni. Sa inceapa sa rostogoleasca minutele, ceasurile, clipele, construind aceleasi poduri catre nicaieri, taind cu o fulgerare de scris treburile intesate-n agende.
Si totusi exista sambete molcome si exista duminici ospitaliere. Exista ceasuri in care avem dreptul sa ne refugiem in propriul nostru zambet. Exista drumuri tivite de maci superbi, care duc nu spre amintirea fostelor iubiri, ci spre viitoarele ore ale fericirii noastre posibile. Exista bani destui pe lume pentru cei care si-i doresc mai presus de dragoste si exista iubire fara margini pe pamant, pentru cei care o pretuiesc pe masura valorilor supreme. Doar puterea noastra de a ne face timp sa le cautam, sa le asteptam nu este aproape niciodata de ajuns.

dincolo de bine, dincoace de rau
despre iubire