joi, 3 iunie 2010

Femei

Am tot facut pasi, simtindu-ma din ce in ce mai rau. Poate ca era din cauza ca ramasesem acolo, in loc sa ma duc acasa. Era ca si cum mi-as fi prelungit agonia. Ce soi de nenorocit eram? As fi putut cu siguranta pune la cale niscaiva urzeli urate, ireale. Ce motivatie aveam? Incercam sa ma razbun pentru ceva? Puteam continua sa-mi spun ca era doar o problema de documentare, un simplu studiu al femeilor? Lasam pur si simplu lucrurile sa se intample, fara sa ma gandesc la ele. Nu luam nimic in considerare, in afara de placerea mea egoista, ieftina. Eram ca un pustan de liceu rasfatat. Eram mai rau decat orice curva; o curva iti lua banii si atat. Jonglam cu vieti si suflete de parca ar fi fost jucariile mele. Cum ma puteam numi barbat? Cum de puteam scrie poezii? Din ce eram facut? Eram ca un marchiz de Sade de mana a doua, fara mintea lui. Un criminal era mai direct si mai cinstit decat mine. Sau un violator. Nu voiam sa se joace cineva cu sufletul meu ori sa-si bata joc de el ori sa faca ceva pe el. Macar atat stiam si eu, oricum, nu eram de fapt bun de nimic. Puteam simti asta in vreme ce faceam pasi incolo si-ncoace pe covor. De nimic. Dar partea cea mai rea era ca incercam sa trec drept ceea ce nu eram - un om cumsecade. Eram in stare sa intru in vietile oamenilor datorita increderii lor in mine. Imi faceam cu usurinta treaba murdara. Scriam Povestea de iubire a hienei.

Charles Bukowski, Femei

Niciun comentariu: