Jurnal de bord...

Femei

2010-06-03T20:46:00.003+03:00

Am tot facut pasi, simtindu-ma din ce in ce mai rau. Poate ca era din cauza ca ramasesem acolo, in loc sa ma duc acasa. Era ca si cum mi-as fi prelungit agonia. Ce soi de nenorocit eram? As fi putut cu siguranta pune la cale niscaiva urzeli urate, ireale. Ce motivatie aveam? Incercam sa ma razbun pentru ceva? Puteam continua sa-mi spun ca era doar o problema de documentare, un simplu studiu al femeilor? Lasam pur si simplu lucrurile sa se intample, fara sa ma gandesc la ele. Nu luam nimic in considerare, in afara de placerea mea egoista, ieftina. Eram ca un pustan de liceu rasfatat. Eram mai rau decat orice curva; o curva iti lua banii si atat. Jonglam cu vieti si suflete de parca ar fi fost jucariile mele. Cum ma puteam numi barbat? Cum de puteam scrie poezii? Din ce eram facut? Eram ca un marchiz de Sade de mana a doua, fara mintea lui. Un criminal era mai direct si mai cinstit decat mine. Sau un violator. Nu voiam sa se joace cineva cu sufletul meu ori sa-si bata joc de el ori sa faca ceva pe el. Macar atat stiam si eu, oricum, nu eram de fapt bun de nimic. Puteam simti asta in vreme ce faceam pasi incolo si-ncoace pe covor. De nimic. Dar partea cea mai rea era ca incercam sa trec drept ceea ce nu eram - un om cumsecade. Eram in stare sa intru in vietile oamenilor datorita increderii lor in mine. Imi faceam cu usurinta treaba murdara. Scriam Povestea de iubire a hienei.

Charles Bukowski, Femei

Daily stuff

2010-03-17T11:00:00.001+02:00

Isteria de Martisor

2010-03-01T18:43:00.003+02:00

Eu stiu ca 1 Martie e motiv de bucurie, ca sarbatorim sosirea primaverii cel putin teoretic, ca asteptam zile mai lungi, luminoase si mai calduroase, dar ce nu inteleg eu de unde atata isterie.
De dimineata, la birou, marea majoritate a madamelor, la prima privire, puteau fi confundate cu animatoarele de la circ, care mai de care mai dichisita, mai fardata si cu tocuri mai inalte. Asta mi-e greu sa inteleg, de ce trebuie de Martisor sa incercam sa fim altceva, sa fim mai altfel, oare ne trebuie o zi speciala ca sa ne fardam, sa ne ingrijim putin sau sa fim feminine? Sau pentru ca vin colegii cu flori si martisoare, simtim nevoia sa varsam din greseala sticla de parfum tocmai atunci pe noi pentru a iesi in evidenta?
Da, imi place la nebunie primavara, imi plac florile de primavara dar excuse me, please, nu pot fi fan 100 % Martisor.
Ma bucur inzecit de o floare primita pur si simplu fara nicio ocazia decat de floarea primita de la colegu' ca se simte obligat sa duca la fete la serviciu ceva de Martisor. Ba mai mult, am colegi care vin cu punga de martisoare si te pun sa "tragi lozul norocos". :D
De Martisor, am ales sa fiu mai putin doamna, sa nu-mi pun azi fard ca-mi aduc colegii flori si nici tocuri ca oricum nu m-as simti bine cu ele.
Astept cu nerabdare 8 Martie, poate ne vedem in costume de carnaval! :D
So ladies, see ya!:))

Oameni si oameni

2010-02-25T10:25:00.003+02:00

Primavaraaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

2010-02-24T14:14:00.003+02:00

Sunt la munca...si nu ma mai satur privind afara la razele de soare...as fi in stare sa stau asa ore. :D Primavara asta parea sa nu mai ajunga la noi, asa de dor mi-a fost de ea. But now, its here...:) si ma voi bucura.

M-a luat un chef nebun de plimbare, de parc, de ghiocei, de branduse, de natura. Sa simt aer cald de primavara,de pamant! :D

The Imaginarium of Doctor Parnassus

2010-02-18T11:56:00.002+02:00

O productie fantezista care mi-a placut mult. Enjoy it!

Tapinarii

2010-02-14T17:14:00.003+02:00

Am profitat de turneul Anti-Valentine's Day al tapinarilor prin tara si am spus prezent cand au ajuns si in Craiova.

Vreau sa spun ca mi-au placut la nebunie Tapinarii. Sunt doi tipi grozavi care pe langa muzica de calitate si exact cum spunea si Laurentiu , subtila pe care o fac, au un umor fantastic in ei. A fost o ora jumatate de chitara, voci bune, versuri dementiale si umor la greu. Am ras, am cantat cu ei si am uitat de fantastica sarbatoare falsa pe care o serbeaza romanul pentru a-si declara iubirea.

Ma bucur ca i-am intalnit. :)

Initiativa

2010-02-11T22:06:00.002+02:00

Am gasit pe pagina de facebook a unui prieten acest proiect. Mi se pare o initiativa demna de lauda si sincer sunt interesata de proiect, m-as oferi chiar voluntar! :) Dar sunt putin sceptica in privinta rezultatelor deoarece inca mai privesc scarbita cum soferii grabiti isi arunca pe geam resturi, pungi, peturi in plin centru si chiar in plina zi. Si asta e doar un exemplu...as mai putea da sute.

Poate sunt eu mai pesimista, poate de data asta va fi altfel, poate vom trece la o noua etapa, poate vom avea o tara mai curata...poate...poate...poate.:)

Unde esti

2010-02-09T11:48:00.001+02:00

Vezi mai multe video din Muzica

Despre dragoste. Anatomia unui sentiment (5)

2010-02-01T09:15:00.003+02:00

Nuditatea, goliciunea şi erotismul

Se întîmplă ceva ciudat în bibliografia dedicată corpului uman. Am citit sau recitit, în ultima vreme, o mulţime de cărţi consacrate reprezentării plastice a corpului, istoriei nudului, am citit chiar şi o „sociologie a sînilor goi” sau o splendidă Corpul ca obiect de artă, dar nicăieri nu am reuşit să găsesc o distincţie ce mi se pare esenţială pentru definirea dragostei şi, pe cale de consecinţă, a erotismului. A trebuit, prin urmare, să inventez distincţia dintre nuditate şi goliciune. Scuza că, în limbile în care au fost scrise cărţile respective, nu ar exista distincţiile ca atare nu este pertinentă. Heidegger ne-a învăţat deja că poţi crea cuvinte dacă este necesar, că există cuvinte compuse, parafraze etc. Poţi contempla pur estetic un corp sau reprezentarea acestuia în stare de nuditate, dar nu intri în comuniune totală cu altul, cu alt corp, deci cu altă fiinţă, decît dacă se află în deplină goliciune. Pe lîngă absenţa veştmintelor, goliciunea mai semnifică şi deschidere, aşteptare, ospitalitate. Un corp nud se oferă doar privirii, un corp gol se oferă întrutotul. În cele din urmă, goliciunea marchează imposibilitatea fiinţei de a fi singură, nevoia sa irepresibilă de a se completa cu celălalt, de a fuziona, de a intra în comuniune absolută, în complicitate îndrăgostită. Este chiar cauza primă a androginismului perfect, despre care vorbea mitul platonician. În fapt, androginul este posibil, devine real, prinde fiinţă doar atunci cînd două „goliciuni” predestinate reuşesc să se întîlnească, să se regăsească. De aceea, nu orice intersectare aleatorie de nudităţi este sau devine şi o adevărată întîlnire de goliciuni. O mulţime de corpuri nude se pot intersecta la întîmplare, pe o plajă de nudişti de pildă, dar nu în ceea ce numim „dragoste adevărată”, ci în amorul liber, în prostituţie, în ceea ce se numeşte în limbajul semi-liberalizat de astăzi „a face sex” şi se numea înainte „gimnastică sexuală”. Ne situăm în androginism doar atunci cînd fiecare dintre parteneri îl priveşte pe celălalt ca fiind, cumva in illo tempore, celălaltul său.

Exact din acelaşi motiv este posibilă şi efectuarea distincţiei dintre sexualitate şi erotism. În biografia speciei noastre, se consumă milioane, poate miliarde de acte sexuale, mai mult sau mai puţin întîmplătoare, mai reuşite sau mai debile, pentru a se ajunge la un singur act erotic autentic. Un act erotic nu este pur şi simplu un gest, fie el şi plăcut, de împerechere exclusiv fizică, ci o fuziune totală între două fiinţe care au reuşit să se regăsească, adesea după o lungă şi dureroasă călătorie prin timp şi printre simulacre. Probabil, singurul argument valabil, pentru că metafizic, de a respinge homosexualitatea chiar aici se află. Dumnezeu pare să fie gîndit comuniunea erotică perfectă ca fiind posibilă doar între fiinţe diferite, care se completează, nu se dublează. Din acest motiv, oricît aş încerca să mă situez în political corectness, îmi vine greu să accept că homosexualitatea ar putea accede la erotismul propriu-zis, ea rămînînd, oarecum, întototdeauna în limitele sexualităţii nude. Sînt convins că, adesea, poate chiar mai frecvent decît în cazul unor parteneri heterosexuali, există şi o dimensiune sentimentală a relaţiei, dar nu cred că fuziunea absolută este posibilă. Îmi cer scuze că nu pot vorbi din proprie experienţă şi, în acelaşi timp, vreau să asigur că nu este vorba despre nici o judecată de valoare în cele de mai sus, ci doar de o distincţie de natură ontologică, pur existenţială. Eu nu judec, nu condamn, numai constat, pentru că fiecare este liber să facă orice doreşte cu corpul său, ca şi cu sufletul propriu. De altfel, membrii acestei minorităţi sexuale nu au nici un motiv să se simtă complexaţi. Cei mai mulţi dintre heterosexuali nu acced nici ei la erotism, la iubirea mistică, nu pot depăşi graniţele sexualităţii comune, nu reuşesc să se înscrie „între aleşi”.

Spre deosebire de sexualitate, în erotism, niciodată nu se intră în post coitum triste, niciodată nu intervine cu adevărat epuizarea fizică sau mentală, plictiseala sau suprasaturaţia. Starea fiinţei după extazul erotic seamănă, mai degrabă, cu ceea ce în Islam se numeşte hayf, contemplaţia absolut netulburată, în limitele căreia nici măcar nu-ţi mai pui întrebarea dacă eşti fericit sau nefericit. Cum observa Durrell, starea hayf reprezintă mai mult decît reveria sau contemplaţia, care presupun o relaxare conştientă a minţii. E, pur şi simplu, „o odihnă fără fund a minţii”, cu frumoasa formulare din Lămăii amari ai Ciprului, fapt care-o distinge pînă şi de atharaxia grecilor, în cele din urmă o suspendare totuşi conştientă a pasiunilor. Or, hayf, după cum înţeleg eu această stare a fiinţei, nu suspendă nimic, cel puţin nu în dragoste, ci însoţeşte pasiunea, urmează acesteia. În Particulele elementare, un roman minunat de sumbru, de un pesimism fără graniţe, tocmai tradus şi la noi, putem citi: „Oamenii nu fac dragoste pentru că sînt îndrăgostiţi, ci pentru că sînt excitaţi; mi-au trebuit ani pentru a înţelege această evidenţă banală”. De fapt – şi e de mirare la un autor atît de rafinat şi subtil – , nu e vorba despre vreo evidenţă, ci de o confuzie între sexualitate şi erotism. În sexualitatea pură, într-adevăr, te eliberezi, te descarci, elimini excitaţia. Însă, atunci cînd iubeşti cu adevărat, cînd te situezi în erotism, nu domoleşti nimic, ci intensifici, trăieşti în comun o experienţă nu doar fizică, ci de comunicare şi comuniune totale. Este vorba despre o trăire completă, deci corporală, intelectuală şi afectivă în egală măsură. În sexualitate, odată excitaţia eliminată, indiferent de numărul contactelor pur corporale, apare oboseala, plictisul, uneori chiar un fel revoltă împotriva partenerului şi a propriei persoane, cîteodată dezgustul. Dimpotrivă, în erotism, astfel de fenomene nu se petrec, orgasmul însuşi este mai intens şi multidimensional. Interesant este că San Antonio, de pildă, un autor poate chiar mai cinic decît personajul Particulelor elementare, surprinde infinit mai nuanţat distincţia dintre sexualitate şi erotism: „Poţi să-mi spui ce vrei, dar un futai reuşit, atunci cînd se petrece în dragoste, te înnobilează”. Pentru cel care a cunoscut erotismul, dificultatea acceptării, a întoarcerii la sexualitatea nudă, nu este doar o chestiune pur fizică, ci şi una metafizică. Asta ne trimite, fără îndoială, spre învăţăturile gnostice şi spre tradiţia iubirii mistice consacrată prin gnoze. Şi, ca să nu rămînem în cadrele, poate prea înguste, ale tradiţiei noastre iudeo-greco-creştine, putem arunca un ochi şi în grădinile Indiei, ale Orientului Îndepărtat, şi chiar către operele unor poeţi şi gînditori arabi moderaţi precum Omar Khayam sau Hafiz.

De altfel, în Cvartetul din Alexandria, Durrell reuşeşte o sinteză, probabil, de nedepăşit a acestor tradiţii aparent divergente, o sinteză în faţa căreia însuşi Miller rămîne într-o admiraţie perplexă, într-o „gelozie” extrem de prietenească. Iată un pasaj despre Alexandria dintr-o scrisoare a lui Durrell din februarie 1944, pasaj ce promite deja fascinantele pagini ale cvartetului: „Dar femeile sînt splendide, ca nişte grădini neglijate. Bogate nuanţe de mătase şi măslin, ochi negri tăiaţi, buze dulci şi rotunjite, şi siluete celeste precum în desenele unui Matisse sexual. Sînt înăuntru pînă la urechi – ca să fiu un pic literal. Dar cum îmi zic prietenii: femeile, ca şi pictorii din Alexandria, au multă tehnică, dar puţin temperament. Însă, nu poţi găsi nimic mai agreabil şi mai vid decît o fată din Alexandria. Chiar vidul lor este ca o mîngîiere. Încearcă să-ţi imaginezi ce-nseamnă să faci dragoste cu vidul. Trebuie să vii după război, să-ţi petreci o săptămînă aici. După aceea, vei fi atît de sărăcit în bunurile acestei lumi încît vei fi copt pentru Tibet şi tot ceea ce Tibetul implică”. Problema este cea a alchimiei la care sînt supuse astfel de „peisaje şi portrete” brute pentru a obţine excepţionala dialectică a plinului şi golului în ceea ce priveşte (şi) iubirea din celebrul pe bună dreptate cvartet. Ca şi în iubirea propriu-zisă, distanţele temporale metamorfozează, transmută, transformă vidul în plin, plinul în gol, simulacrul în realitate, realitatea într-un simulacru „mai real” decît însăşi realitatea. Astfel încît, în toamna lui 1955, Durrell îl anunţă pe Miller că a ajuns la jumătatea romanului Justine, pe care-l va încheia în vara următoare. În februarie 1957, după prima lectură, autoexilatul de la Big Sur îşi manifestă entuziasmul, repetat în multe alte epistole, pentru ca, în iunie, să exclame: „Acum te citesc cu invidie. De ce nu ţi-am spus-o? Ce adjectiv minunat! Ce simţ al imaginii! Cît de magnific este elanul din Justine – ceva care nu este de pe lumea asta… ca Louis Armstrong cu trompeta sa. Turgheniev ar fi murit satisfăcut dacă ar fi scris ca tine”. Nu am reluat acest schimb de replici pentru a face un ocol în chestiunea pe care o tratez, ci tocmai pentru că despre chestiunea ca atare este vorba. În ciuda admiraţiei pentru „engleza Regelui” pe care o utilizează Durrell, această admiraţie nu este în primul rînd de natură stilistică, ci se referă mai ales la ceea ce numeam, în alt eseu, viziune. Dincolo de elementele comune ale tradiţiei inaugurate de întîlnirea celor trei cuvinte greceşti care desemnează iubirea, diferenţa specifică a lui Durrell este de recunoscut în sinteza tradiţiei noastre cu celelalte tradiţii ale iubirii. Lucru în cele din urmă natural pentru cineva care şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa undeva la graniţa Indiei coloniale cu misteriosul, aproape neverosimilul Tibet. Şi care, desigur, nu putea să-i scape lui Miller, cel care a visat decenii în şir un voiaj nesfîrşit, care să-l poarte din Europa sau America în Orient, Tombuctu, China, India şi, desigur, în enigmaticul Tibet, atît de evocat nu doar în corespondenţă, ci şi, de pildă, într-n roman atît de exploziv cum este Sexus.

În cele din urmă, chestiunea care se pune este – despre ce asemănare ar putea fi vorba, dincolo de aspectele tehnice, chiar mecanice, între fuziunea totală din erotism şi nişte gesturi, aparent similare, de care sînt capabile toate vieţuitoarele centrate pe înmulţirea sexuată? Nu există similitudine pentru simplul motiv că, în erotism, corpurile se situează în goliciune, nu în nuditate. Iar goliciunea nu este niciodată exclusiv fizică, ci are şi dimensiuni metafizice, chiar în sensul primar dat de comentatorii lui Aristotel – „după fizică”. Sau, mai exact, înglobînd fizica şi situîndu-se, în acelaşi timp, deasupra acesteia. În ciuda aparenţelor, sufletul şi spiritul adăpostesc corpul, nicidecum invers. Sau, mai precis, aceste trei dimensiuni formează o împletitură, o ţesătură perfectă. Din acest motiv, o discuţie à batons rompus, cu ironii şi autoironii, cu mici tachinerii reciproce, între doi îndrăgostiţi adevăraţi este fermecătoare şi profundă. Îi priveşti, mental desigur, goi cu adevărat, într-un interludiu, le vezi ochii strălucitori, feţele luminoase, le asculţi vorbele care, oricînd în altă împrejurare ar fi banale ori plicticoase, şi eşti cuprins de o ciudată magie – magia goliciunii, a comuniunii, a complicităţii autosuficiente, a erotismului. Dacă ai avut şansa să ţi se întîmple şi ţie vreodată, aceste detalii te aruncă în furtuna acelui trecut plin de miracole. Ei, bine, aceste gesturi discrete, intime, nespectaculoase, aceste complicităţi inefabile sînt semnele cele mai glorioase ale depăşirii fizicii, ale adevăratei fuziuni dintre două goliciuni la fel de adevărate. Prin contrast, mă amuză să-mi amintesc scena grotescă din Ultima noapte de dragoste…, în redarea căreia Camil chiar a avut geniu. Acolo, ridicolul de un comic nebun provine, de fapt, din inadecvare. Îmi dau seama despre ce este vorba, pentru că am avut prilejul să trec prin asta, ba chiar de mai multe ori. El îşi imagina relaţia lor ca fiind situată în erotism, ea ştia foarte bine că nu este în stare să depăşească fizica, adică sexualitatea primară, chiar dacă încerca să simuleze, cu oarecare talent actoricesc, reversul. Cum scria cineva, cîndva, undeva, poate Luca Piţu, era o confuzie teribilă între Kant şi cunt. De fapt, era o prăpastie de netrecut între cele două entităţi, ce încercau, cu totul absurd, să se amestece. În fond, nu era vorba despre o re-întîlnire regăsire, ci doar de o intersecţie întîmplătoare dintre două persoane, una dintre ele fiind victima unui groaznic – şi probabil livresc – malentendu. Din acest motiv relaţia era lipsită de orice viitor. Şi era fără viitor încă din start, pentru că nu a avut sau nu a ştiut să-şi inventeze o istorie care să fi purces de la începutul timpului. Or, acest lucru este posibil doar în erotismul veritabil, adică acolo unde Kant şi cunt merg împreună fără dificultăţi, unde fizica şi metafizica fuzionează şi ele, aidoma unor corpuri goale în splendida lor întîlnire pe cîmpurile albe de bumbac, aidoma unor suflete deschise ca enorme şi galbene lotusuri pe Oceanul lumii. Aş încheia cu un mic citat dintr-un roman care mi-a plăcut foarte mult, tocmai pentru că surprinde astfel de mici dar excepţionale subtilităţi: „M-am revoltat cînd mi-aţi vorbit despre această poveste a bărbatului dintr coapsele mele. Ştiu cum se face dragostea, că toată lumea o face la fel, şi totuşi nu pot să mă resemnez la un lucru atît de murdar şi ridicol. Întodeauna, mi-am imaginat că dragostea este altceva./ – Este altceva, dar este şi asta”. În fond, în acest scurt pasaj, se spune totul despre deosebirea dintre dragoste şi simpla împreunare trupească, dintre sexualitate şi erotism. În cel din urmă, orice s-ar petrece între parteneri, nimic nu este nici „murdar” şi nici ridicol. În erotism, metafizica salvează fizica de toate „murdăriile” sale, de întregul său ridicol.

Liviu Antonesei

Forget her

2010-01-27T09:43:00.002+02:00

Facts of life

2010-01-07T17:50:00.003+02:00

Obisnuim sa ne traim viata intr-o rutina incredibila. Aproape ca uitam de adevaratele noastre placeri si de ceea ce ne face sa ne simtim bine. Stim ca trebuie sa mergem la munca, ca avem de achitat rata la banca, rata la masina, ca e criza, ca trebuie sa mai taiem de pe wishlist ca deh...nu poti sa le ai pe toate.
Dar oare totul trebuie trecut prin prisma materialului, oare nu putem sa ne bucuram de cele mai simple lucruri care pana la urma sunt cele care ne fac sa ne simtim completi?
In goana noastra nebuna de a avea, de a face uitam ca imbratisarile parintilor, zambetul mamei sau zambetul unui copil, sarutul iubitei/iubitului, intalnirile cu prietenii, o plimbare prin parc, o melodie preferata, o iesire la un film sunt lucruri simple care ne completeaza viata. Si care, din pacate, le constientizam uneori prea tarziu.
O experienta total neplacuta m-a facut sa-mi revad toata viata in cateva secunde si mi-am promis sa trec multe alte lucruri pe care le consideram primordiale intr-un plan secund si sa ma bucur de tot ce am si carora cu siguranta nu le acordam importanta meritata.
Tot ce trebuie sa facem e sa ne bucuram de viata cu bune si mai putin bune, cu zambete si tristeti, cu fericiri si necazuri, ca pana la urma din asta e formata si e doar una.

Mi-am amintit o chestie draguta...care suna asa:
"You take the good, you take the bad, you take them both and there you have the facts of life... "

Noir et blanc

2009-12-08T22:03:00.002+02:00

Da, fericirea e impacarea cu sine si mai cred ca avem nevoie de iluzie, cata realitate exista.

Viata pe un peron

2009-11-02T21:04:00.002+02:00

***
Si poate ca e o lege a compensatiilor in toate. Cei care spera sunt tocmai cei care au cea mai mare nevoie de speranta. La ce e buna speranta pentru cel care are totul? In schimb, unul ca mine trebuie sa creada ca orice rau are o limita. Inclusiv pustiul... Uneori, e drept, omul oboseste asteptand. Si n-ati auzit, oare, de situatii in care, cand soseste in sfarsit ceea ce el a asteptat, soseste prea tarziu? E, poate, o victorie pe care a dorit-o mult, dar, obtinand-o prea tarziu, nu mai are ce face cu ea; o victorie care reuseste doar sa-l oboseasca si mai mult. Si renunta la ea cu o ultima mare tristete deoarece nu e simplu sa porti o batalie si, ajuns la capat, sa-ti dai seama ca asta a fost totul. Batalia. A existat candva un scop, dar de atata asteptare scopul a murit... Ei bine, domnilor, eu vreau sa ies din pustiu. Si cand speri, chiar daca ti-e frica, gasesti puterea sa iei zidul de la capat. Te resemnezi la nevoie cu singuratatea, dar nu vrei sa te resemnezi cu desavarsirea ei. Inca mai crezi ca ea nu e totala. Ca undeva exista, subtire cat o lama de cutit, o crapatura. Daca n-o gasesti, incerci din nou. Ca in pestera din mlastina. N-ai alta sansa decat sa pipai zidul mai departe, cautand fisura care trebuie sa existe undeva....Caci eu nu pot, domnilor, sa dorm linistit intr-o gaoace.
***
Octavian Paler, Viata pe un peron

Inglourious basterds

2009-10-03T14:57:00.005+03:00

Mi-a fost recomandat ca un film bun si am zis sa-l vad desi nu m-am dat in vant niciodata dupa Tarantino. Parca ma saturasem de efectele speciale, de sangele in exces si zgomotul mult pe care le gaseam in toate filmele lui pentru nimic. Se pare ca si el s-a saturat si s-a apucat de facut filme. Not movies but films. Inglourious basterds este departe de orice a abordat pana acum Tarantino. Este un film despre razboi, nu-mi amintesc multe astfel de filme ...poate imi scapa mie...cel putin de la Saving Private Ryan till now. Nu e melodrama sau documentar ci pur si simplu un film autentic de razboi. In mare e vorba de un grup de soldati evrei care au ca misiune eradicarea nazistilor si pornesc in lichidarea liderului celui de-al treilea Reich. Oricum, distributia s-a potrivit ca o manusa, scenariul este antrenant iar Brad Pitt a dovedit inca o data ca e genial. Am inceput de cativa ani sa descopar un alt Brad Pitt, decat frumuselul care facea filme usoare, cu final fericit deja ghicit dupa primele 20 de minute. The Curious Case of Benjamin Button si Babel sunt cateva filme in care Brad Pitt a jucat neomeneste de bine. Dar nu de Brad Pitt vroiam sa vorbesc ci despre filmul lui Tarantino. :D

Vad in acest film o noua modalitate de a spune o poveste de istorie dar care poarta marca Tarantino.

So, guys...u can try!;)

Call 112

2009-09-30T12:13:00.002+03:00

Azi am avut parte de o intamplare total neplacuta. In drum spre munca, observ pe sensul opus o masina oprita destul de anormal in plina strada, dupa care vad cum din dreapta coboara o femeie putin trecuta de 50 ani si priveste neajutorata in stanga si dreapta. M-am gandit ca e ceva in neregula, trag pe dreapta si cobor din masina sa vad ce se intampla. Conducatorul automobilului se zbatea intre viata si moarte, banuiesc ca era vorba de un stop cardiac. Singurul lucru pe care l-am putut face a fost sa sun la 112, pentru a cere ajutor. Mi s-a parut total aiurea ca a trebuit sa ma lupt cu dispecera de la urgenta mai mult de 10 de minute, sa ma fac credibila ca de fapt nu e o gluma proasta, ca nu e o inventie doar de dragul de a ma distra putin la primele ore ale zilei si ca cineva sub ochii mei isi ducea de fapt ultima lupta cu viata. Am plecat de la locul cu princina imediat dupa ce mi s-a confirmat inregistrarea apelului si ca vor trimite un echipament acolo. Nu puteam sa privesc asemenea scene, mai ales ca am trecut printr-o experienta asemanatoare dar mult, mult mai dureroasa cu nu suficient de mult timp in urma incat sa fac fata unei astfel de situatii.

Pistruiatu'

2009-09-28T20:07:00.003+03:00

Profit din plin de campaniile Jurnalului National si Adevarului pentru a-mi reinnoi si chiar completa biblioteca mostenita de la ai mei si imbogatita de mine inca de pe vremea cand singura mea sursa de venit era alocatia scoalara.
Sambata, intr-un exces de zel, mi-am facut ordine in biblioteca: am selectat tot ce aveam dubluri si m-am vazut nevoita sa renunt la o buna parte din vechea colectie. Asa ca toate duplicatele le-am ambalat frumos si m-am gandit sa le duc la un camin de copilasi orfani, care se afla nu foarte departe de zona unde locuiesc. Stiind dintr-o experienta anterioara, m-am dus pregatita si cu ceva dulciuri, ca bonus pe langa cartile pe care le duc. I-am prins pe copilasi afara (un grup de vreo 12 copii cu varste de 10-12 ani.), profitau de vremea frumoasa. I-am urmarit putin...pareau fericiti..oare sunt?... Am stat de vorba si le-am impartit dulciurile si cartile. Un pusti, care cred ca nu avea mai mult de 12 ani, si-a oprit Enigma Otiliei si a acceptat timid doar un snickers, in schimb s-a lipit de mana mea. Ii priveam pistruii si nasucul in vant, era un baietel frumos cu ochi verzi si umezi. M-a condus pana la iesire. Ne-am imbratisat cand am plecat. I-am promis ca ma voi intoarce si o voi face.
Dormi asa bine cand stii ca ai mai facut ceva si pentru altii, ca ai adus un strop de bucurie sau chiar fericire si altcuiva.
Pistruiatu' made my day sambata!:)

PS: Imi pare rau ca nu m-am gandit sa-i fac macar o poza cu telefonul....

Romanica, I love you

2009-09-26T12:25:00.002+03:00

Opriti sa ne dezmortim putin si sa bem o cafea la un fast food dintr-un duty free la granita dintre Bulgaria si Turcia, aud o conversatie de la masa vecina fara a ma chinui prea tare sa trag cu urechea. Oricum, oricine se afla pe o raza de 10 m cel putin, puteau asculta discutiile grupului galagios, care evident era format din romani.:D

Mai jos redau un fragment dintr-o discutie prinsa din vant:

- Baaaaa...si turcii astia...ne iau 20 de dolari pe viza
- Da, baaaaaaaaaaa...ai dreptate...am dat 20 dolari pe viza si nici nu stiu unde am pus-o.
La care iubita care-si sorbea din priviri partenerul, il linisteste calm:
- Stai puiu' linistit...ca viza e in actele masinii, eu am pus-o acolo. :)))

Romanica, I love you!!! q.e.d.

Am 29..merg pe ...1 an

2009-09-04T11:03:00.003+03:00

Dialog

2009-09-02T21:00:00.002+03:00

N: Do you speak english?..or german?
A: Only english
N: I'm looking for Sydney Hotel? Can you help me?
A: Sydney Hotel? I'm afraid I cant help you...I dont know any Sydney Hotel in this area...sorry
N: Ow...it's ok...i'll ask somebody else...
A: ok...sorry again...bye
N: And one more thing...You do have a very nice smile, miss!

Cateva secunde de conversatie cu un neamt simpatic care cauta pe strada din fata blocului meu hotelul Sydney. He made me smile! :)

Multe grade...

2009-08-20T22:15:00.002+03:00

Desi ne apropiem incet de toamna, inca e foarte cald afara iar eu, o ambitioasa din fire, tin mortis sa am o temperatura demna de cod portocaliu si frisoane ca sa fie meniu complet iar ochii inlacrimati de parca as urmari cel mai lacrimogen film indian posibil. Pe langa toate astea...tone de munca...si concediu' parca nu mai vine...life is great..isnt it?

Tatiana Stepa

2009-08-07T11:35:00.002+03:00

S-a dus la ingeri....Dumnezeu sa o odihneasca!

http://www.youtube.com/watch?v=DaHyqX7gehw&feature=related

A toi

2009-08-06T15:48:00.005+03:00

Vremea apasatoare si umeda de azi imi face pofta sa ascult Joe Dassin....

Later edit: ...and this

Un colt de rai...

2009-08-03T13:52:00.000+03:00

Vremea caniculara, atmosfera atat de incarcata din ultima perioada cat si o promisiune facuta m-au determinat sambata dimineata sa ma trezesc cu noaptea-n cap si sa ies din oras. Cu destinatia aleasa deja cu cateva zile inainte, am plecat plina de speranta ca-mi voi incarca bateriile pentru cel putin o noua saptamana de munca.

Se pare ca alegerea facuta a fost una mai mult decat inspirata. Drumul sinuos, padurile de stejar, poienitele dese cu flori de levantica mi-au incantat privirea incat nici n-am simtit cand am ajuns la Horezu, in judetul Valcea. Am facut un periplu pe la manastirile din zona pe care, spre rusinea mea, nu le-am vazut pana acum desi nu sunt prea departe de Craiova. Fiecare manastire cu povestea ei, pe care cate o maicuta linistita o soptea si raspundea rabdatoare la toate intrebarile puse de turisti.

Pe langa toatea astea am vazut flori, multimi de flori, de la trandafiri, petunii pana la leandrii cu un colorit aproape ireal si care lasau un miros discret si incredibil de placut.

Greu am lasat florile sa urcam putin pe Cheile Bistritei Valcene care este o zona absolut spectaculoasa. N-am indraznit sa inaintam prea mult fiind amenintati de norii negri ce se aratau in spatele muntilor.

Aceasta zona pare desprinsa din rai: multa, multa liniste, multe, multe flori si susurul Bistritei care isi face simtita prezenta.

Cu siguranta, cu proxima ocazie ma voi intoarce aici, doar pentru linistea cu care m-am incarcat.

ERIN

2009-07-28T10:54:00.000+03:00

Isn't she the sweetest girl in the world?...:)

Din seria...am nepotica mea...si ma mandresc cu ea...:)

2009-07-13T22:49:00.000+03:00

Am onoarea sa v-o prezit pe nepotica mea, Cristiana Bianca. Desi nu pot sa ma bucur de ea decat vreo 3 saptamani pe an, multumita tehnologiei secolului in care traim, tinem legatura si micsoram distanta care ne desparte si in restul timpului.

"angel's smile"

"m-a facut tata model"

"sunt deja absolventa"

Finala de la Londra

2009-07-05T21:08:00.000+03:00

Inca mai visez la meciul de tenis de aseara. A fost un meci care m-a tinut cu sufletul la gura, un meci jucat pana in ultimul minut cu un profesionalism demn de invidiat. Desi ultimul set a durat aproape cat un meci de fotbal...vreo 88 min...si se juca tenis de almost 4 ore...ambii finalisti serveau si jucau ca si cum meciul atunci incepuse.

Primul break luat de Federer in acest meci a fost si break-ul decisiv care l-a facut castigator pentru a sasea oara a acestui turneu. Eu sunt admiratoarea lui Federer de mult timp, dar aseara mi-as fi dorit parca sa castige Roddick. De apreciat curajul, rezistenta si profesionalismul cu care acesta a jucat si care, cred eu, l-a surprins putin si pe Federer.

Corect ar fi fost ca finala de la Wimbledon 2009 sa aibe doi castigatori.

Oricum am admirat la Roddick, ca a mai avut puterea sa glumeasca la interviu, desi se simtea de departe nodul din gat si se vedea cum i se scaldau ochii in lacrimi...si cu un fairplay de invingator a concluzionat ..."He deserves what he gets". :)

Revedere

2009-06-25T22:51:00.000+03:00

In toata nebunia cu intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului, printre telefoane si mailuri in care se stabilesc detalii, unde ne vedem...cum va fi la liceu, ce profesori vin...unde facem petrecerea de dupa..etc...am primit marti un telefon care m-a bucurat enorm. Antuza, colega mea de banca din liceu, i-a ajuns numarul meu de telefon...si m-a sunat. Desi am fost colege de banca 3 ani de zile, chiar prietene, dupa terminarea liceului am rupt legatura...si nici n-as putea spune de ce. :)
Am vorbit la telefon si am stabilit o intalnire in ziua urmatoare.
In ciuda unei furtuni care se impotrivea sa ne vedem si care ne-a rupt si umbrela in cei 50 de metri de la masina pana la gelateria unde ne propusesem sa petrecem linistite seara, revederea a fost una mai mult decat placuta, am ras mult, ne-am povestit diverse, ne-am amintit o gramada de lucruri...am dat putin timpul inapoi si ne-am bucurat amandoua de acest lucru. Ne purtam de parca ne revedeam dupa o vacanta de 3 luni si povesteam fiecare entuziasmate ce ni s-a intamplat intre timp.
Oricum, cele 4 ore petrecute impreuna n-au fost deloc suficiente, dar am plecat amandoua fericite ca niste copii care si-au gasit jucaria pe care o cautasera si o credeau de mult pierduta si evident, cu urmatoarea intalnire deja stabilita.

Raman la parerea ca oamenii care ti-au fost speciali la un moment dat, vor ramane la fel de speciali si dupa 1an , 5 sau 10 ani.

...

2009-05-05T23:11:00.001+03:00

pas al Nimanui...pe scara ducand - Nicicand...inspre Niciunde...

Quote of the day!

2009-04-30T23:58:00.000+03:00

So many of our dreams at first seem impossible, then they seem improbable, and then, when we summon the will, they soon become inevitable.

Amnezie

2009-04-23T14:57:00.000+03:00

daca iei o portocala
si-o dezbraci in pielea goala
ca sa-i vezi miezul adanc
peste care ingeri plang
cu capsune-n loc de ochi
si aripi de foi de plopi
se intampla sa uiti totul...

Cat sunt de speciala :)

2009-03-30T22:12:00.000+03:00

Catalin a postat intr-o maniera usoara, cursiva un post in care facea apel la cititori sa spuna chiar in procente si cat mai obiectiv cat se cred ei de speciali si cat ii cred ceilalti de speciali. Well...i-am comentat putin haios la acest post, dupa care mi-am pus again intrebarea.
Si da, ma consider speciala...destul de greu sa ma raportez la niste cifre...dar e suficient ca ma simt asa. Si ma simt speciala pentru toate momentele in care nu as fi putut sa ma simt altfel, pentru toate momentele cand cei din jur au reusit sa ma faca sa ma simt asa...fie ca a fost o singura persoana, fie ca au fost mai multi...si ma mai simt speciala...pentru ca am avut norocul sa cunosc persoane cu totul si cu totul speciale.
Cat ma considera ei de speciala...destul cat sa o simt si eu...and I think thats all it matters! :)
De aici, numai de bine!

Scrisoarea

2009-03-22T19:59:00.000+02:00

Stii...sau, poate, nu stii...Nu pot sa o spun asa cum trebuie dar nu conteaza: acum stii ca fara tine n-o sa mai fie nicio zi, nicio dimineata, nicio primavara pentru mine. Pentru ca R este pentru mine doar...dar asta nu te intereseaza pe tine. In orice caz, ii sunt foarte recunoscatoare. Fara el, singura, in aceste zile, nu stiu ce m-as fi ... In aceste zile si nopti am trait cat in zece sau douazeci de ani. Si parca acum camera mea nu mai este dreptunghiulara, ci rotunda si fara capat - de jur imprejur, si totul e la fel, si nu mai sunt usi nicaieri.

Am nevoie doar de doua sau trei zile sa pun laolalta bucatile in care m-am risipit, sa alcatuiesc ceva care sa semene cu vechea O-90 si apoi sa ma duc eu insami ca vreau sa imi retrag inregistrarea mea cu tine. Iar tu trebuie sa te simti eliberat, sa fii fericit. Niciodata n-am sa mai ...Adio.

Niciodata. Da, e mai bine asa, are dreptate. Dar de ce atunci, de ce....

Noi, Evgheni Zamiatin

Dans contemporan

2009-02-03T22:18:00.000+02:00

"I: Ce le ofera amatorilor dansul contemporan?

R: In primul rand, cred ca posibilitatea de a se cunoaste pe sine. Posibilitatea de a-si cunoaste corpul - ma refer aici nu numai la mecanica miscarilor, ci si la resorturile care se pun in miscare, resorturile intime - imaginatie, creativitate sensibilitate - toate care se activeaza in momentul in care ei incep sa se miste. Am vazut ca sunt foarte curiosi si li se pare ca e ceva special. Cred ca oamenii au nevoie de ceva special in viata lor pentru ca oriunde am lucra, avem o viata care presupune rutina, monotonie, standardizare, uniformizare, raspunsuri previzibile. Se intra intr-o bucla din care cu greu iesi. Atunci aceasta este si o posibilitate de evadare, de a iesi cumva din temperatura banala in care traim. Incepi sa te expui, sa inteactionezi cu anumiti oameni la un nivel putin mai profund, sa vezi corpul celuilalt in miscare, sa-ti arati propriul corp in miscare si atunci incep sa se activeze tot feluri de lucruri care de obicei stau undeva ascunse, neutilizate, nebagate in seama."

****

Iata un raspuns atat de complet care te face inevitabil sa devii interesat de un lucru caruia cu ceva timp in urma nu i-ai fi acordat poate nici cateva secunde de atentie!

Two dollars the boys, three dollars the girls!

2009-01-26T20:39:00.000+02:00

Femeile palide, ostenite, cu buzele vopsite, cu farduri groase peste jeg, ingrozitoare si demne de mila, asteptau la coltul strazii oferindu-le trecatorilor marfa lor oribila: baieti si fete de opt, zece ani, carora soldatii marocani, algerieni, indieni, malgasi le ridicau hainele si ii pipaiau strecurandu-si mana printre nasturii pantalonilor. Femeile strigau: "Two dollars the boys, three dollars the girls!"

Pielea
Curzio Malaparte

Si totusi exista duminici

2009-01-23T09:29:00.000+02:00

Pe aceeasi planeta albastra locuiesc doua specii ciudate, straine, diferite. Nu barbatii si femeile, nici vorba! Noi, locatarii sexelor opuse, suntem in mod iremediabil legati unii de altii prin condamnarea superba la iubire. Dar lumea poate fi oricand impartita in jumatatea celor care alearga dupa dragoste si a celor care fug mancand pamantul dupa bani.
E destul de greu sa faci diferenta intre unii si ceilalti pentru ca, de obicei, toata lumea isi traieste viata dupa aceleasi reguli. Strabatem zilele saptamanii intr-o graba care ne face sa parem zanataci, uituci, risipiti. Bifam, una cate una, treburile scrijelite-n agende. Vanam locuri de parcare, turtim pedala acceleratiei la podea, vorbim la telefon in timp ce conducem. Iar cand saptamana isi cere dreptul la odihna, alegem de prea multe ori sa muncim in continuare, sa nu ne oprim din goana, sa nu facem fericita zabava nici intru cetitul cartilor, nici intru rasfoitul propriilor ganduri.
Unii detesta weekendurile pentru ca in cele doua zile binecuvantate nu mai pot construi castele financiare. Altora le e teama de zilele libere pentru ca ii obliga sa-si aminteasca. Fiecare ragaz de gandire prelunga le rasuceste in rani toate cutitele amintirii. Fiecare siesta evazata peste marginile ceasurilor lenese ii loveste in rafale cu aceleasi intrebari carora nu le-au putut gasi raspuns nici macar atunci cand stradania lor dobora toate recordurile concentrarii. Si atunci si unii si ceilalti asteapta, cu disperare, cu deznadejde, sa se faca luni. Sa inceapa sa rostogoleasca minutele, ceasurile, clipele, construind aceleasi poduri catre nicaieri, taind cu o fulgerare de scris treburile intesate-n agende.
Si totusi exista sambete molcome si exista duminici ospitaliere. Exista ceasuri in care avem dreptul sa ne refugiem in propriul nostru zambet. Exista drumuri tivite de maci superbi, care duc nu spre amintirea fostelor iubiri, ci spre viitoarele ore ale fericirii noastre posibile. Exista bani destui pe lume pentru cei care si-i doresc mai presus de dragoste si exista iubire fara margini pe pamant, pentru cei care o pretuiesc pe masura valorilor supreme. Doar puterea noastra de a ne face timp sa le cautam, sa le asteptam nu este aproape niciodata de ajuns.

dincolo de bine, dincoace de rau
despre iubire

Speechless...

2008-12-16T19:01:00.000+02:00

Ce ar mai fi de spus cand asculti asemenea muzica?!
Enjoy it! Merita fiecare secunda!

A place to visit....

2008-12-09T21:58:00.000+02:00

El camino del Rey. For sure I would like to go there :D.

Blow your job

2008-11-25T21:05:00.000+02:00

Ajung acasa dupa o zi...in care adjectivul "solicitanta" e prea sarac pentru a descrie cum a fost ea in realitate...incep sa ma uit peste mailurile pe care nu am avut timp sa le deschid in timpul zilei...printre pps-uri cu frumuseti ale lumii, bancuri mai bune...mai putin bune..vechi...mai putin vechi...mailuri care pot fi facatoare de minuni...daca le trimiti la 10 din lista in urmatoarele 10 minute...cand vroiam sa ma las pagubasa...dau peste acest mail...un articol scris de Mihai Dobrovolschi...

"Te trezesti dimineata cu telefonul pentru ca trebuie sa ajungi la serviciu si traficul iti ia oricum o ora din viata. Ajungi la serviciu, iti bei cafeaua, iti permiti niste telefoane personale, mai faci o gluma cu un client sau cu cineva de la vreo agentie ca sa nu vorbiti chiar numai si numai business. La pranz daca esti tare-n functie, iti permiti sa te intalnesti cu niste amici. Dar suna telefonul si te intreaba o colega daca ai trimis oferta si pana unde sa mearga cu discountul. Si prietenii te intreaba “da’ voi cat dati discount la peste zece mii ?” si incepe o discutie despre job. Apoi te intorci si trimiti mailurile. Te certi cu un coleg, cum ma-sa poate sa incurce lucrurile asa ? Te suna prietena si ii dai sms ca nu poti vorbi, ca esti in sedinta. De fapt poti dar, desi o iubesti, chiar nu ai chef de discutii normale, umane, calde - te scot din priza si e atata nevoie de tine lucid in companie. Las c-o vezi diseara. Apoi vezi niste cifre si te ia cu ameteala, nu credeai ca-i chiar asa. Apoi te cheama ala la un mic meeting. Si vorbeeeeste si vorbeeeste si daca vrei sa pleci o sa spuna ca nu-ti pasa de job si tre sa stai. Si e tarziu. Sa spunem ca scapi pana la urma. E sapte ceasul ! Nu mai ai chef sa iesi pe nicaieri. Te arde stomacul de nervi neexplodati si strangi putin din ochi, ai praf in ei de la monitor. Ajungi acasa la opt si ceva. O pupi. Te intreaba ce-ai facut la serviciu. Ii povestesti de idiotul ala. Pur si simplu i-a zis el primul, dar a fost ideea ta. Cazi greu in fotoliu. Mananci numai bunatati pentru ca iti permiti. Te uiti la stiri, filme, aiurea, asa. Faci un dus ca poate faci dragoste. Poate faci dragoste. Dormi. Te trezesti cu telefonul.”

M-am regasit asa bine in el.....and I'm tired!
Well...all I need now is a decent night to sleep!

One irish night :)

2008-11-16T22:03:00.000+02:00

It was one irish night out! Pretty cool...fancy hats:P, old and good music si Guiness!

It was fun!

Poza cu fancy hats intr-un post viitor! :D

Luni de fiere...

2008-11-13T20:38:00.000+02:00

.."Fiecare ignora ce simtea celalalt pentru el, nici macar o data nu fusese formulat vreun "te iubesc". A-l pronunta ar fi insemnat sa inchizi aceasta uniune deloc premeditata intr-un soi de sentimente prea comune pentru starea care ne tinea sub farmecul ei"...Pascal Bruckner

Daca vrei...

2008-11-11T13:51:00.000+02:00

Daca vrei cu tine lumina s-o impart,
Lasa-ma sa ard, lasa-ma sa ard.
Daca tot ce-i dus vrei din urma s-ajung,
Lasa-ma sa curg, lasa-ma sa curg.

Tocmai mi-a dat un prieten melodia...o ascult...o ascult...o ascult...:)

Grija de suflet...

2008-11-03T21:49:00.000+02:00

Cum putem avea grija de sufletul nostru intr-o lume in care primeaza orice altceva decat el?...
Grea intrebare...daca as cunoaste raspunsul, as suferi infinit mai putin...